16 aprilie 2026

TR News

Stiri din Teleorman

Un bursuc și-a băgat nasul unde nu-i fierbe oala! Jandarmii din Teleorman i-au venit de hac

Un bursuc a intrat în beciul unui roșiorean. Animalul a fost tranchilizat, urmând a fi eliberat în mediul lui natural.

În această după amiază, jandarmii teleormăneni au avut parte de o intervenție mai puțin obișnuită.

Un bărbat din municipiul Roșiorii de Vede a reclamat, prin apel la 112, prezența unui animal sălbatic în beciul locuinței sale.
Imediat, la fața locului s-a deplasat un echipaj de jandarmerie care a asigurat zona și a solicitat sprijinul unui medic veterinar și a unui specialist în tranchilizarea animalului.
După evaluarea situației, s-a trecut la tranchilizarea cu succes a bursucului, iar în momentul în care își va reveni din „anestezie” va fi eliberat în mediul lui natural.

Recomandăm cetățenilor ca în astfel de situații să se adăpostească în locuință sau în alte spații care le asigură protecția și să ceară sprijinul jandarmilor apelând numărul de urgență 112.

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58