19 aprilie 2026

TR News

Stiri din Teleorman

Putea să le fie mamă! Doi tineri de 26 de ani au violat o doamnă de 53 de ani

În loc să-i dea cu „sărut mâna”, doi tineri în vârstă de 26 de ani s-au năpustit asupra unei femei și au violat-o. Femeia nu s-a ferit să anunțe incidentul, iar acum tinerii sunt „la răcoare”!

O doamnă în vârstă de 53 de ani a fost violată de doi bărbați a căror vârstă adunată nu o egalează pe cea a femeii.

„La data de 08 februarie 2021, polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Poeni au fost sesizați de către o femeie în vârstă de 53 de ani, din municipiul București, domiciliată fără forme legale în comuna Gratia, județul Teleorman, cu privire la faptul că, în perioada 01-02.02.2021, fără voia sa, ar fi fost luată de către doi bărbați de 26 de ani, din localitate, dusă la domiciliul unuia dintre ei și supusă unor raporturi sexuale”, spune purtătorul de cuvânt al Poliției Teleorman, Daniela Pășu.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate și viol, cercetările fiind coordonate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Videle.

Împotriva bărbaților a fost luată măsura reținerii, iar la data de 9 februarie a.c, față de aceștia a fost dispusă măsura arestării preventive, pe o perioadă de 30 de zile, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Teleorman.

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58