Un microbuz s-a ciocnit de un autoturism. Două persoane au fost rănite.
Accident rutier în Turnu Măgurele, la intersecția străzilor Popa Șapcă și Griviței.
La fața locului s-au deplasat rapid două echipaje de pompieri, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj medical al Serviciului Județean de Ambulanță Teleorman.
În urma accidentului, produs între un autoturism și un microbuz de transport persoane, în care se aflau 4 pasageri, au rezultat 2 victime, conștiente și cooperante, neîncarcerate.
Una dintre ele, o femeie de aproximativ 30 de ani, șoferul autoturismului, ce prezenta traumatisme ușoare și escoriații la nivelul membrelor și feței, a fost preluată de echipajul medical SAJ, iar cealaltă victimă, un bărbat de cca. 50 de ani, pasager al microbuzului, cu un traumatism la nivelul membrelor inferioare, a fost preluat de echipajul SMURD Turnu Măgurele.
Ambele victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din municipiul Alexandria pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Cazul a rămas în atenția polițiștilor.

Mai multe știri
Diplomație economică în Teleorman: India își întinde punți de colaborare
NEAMUL MORT ÎN PICIOARE
„Curățenia de primăvară”: între responsabilitate civică și nevoia unui oraș mai curat