De când mă știu nu prea stau bine cu răbdarea. Stau însă și mai prost cu toleranța. Sunt infectat cu răzvrătire, dar mă tratez. Cu indiferență. Sunt zile în care uit să îmi iau doza. Și crizele sunt violente până îmi înghit rapid junghiul din gât. Sunt om. Și prin natură obligat să socializez. Sau cel puțin să intru în contact cu indivizi ai speciei. Ca orice specie, și cea umană își are malformațiile ei.
Cu toții am experimentat coada. Acea senzație înălțătoare de claustrofobie. Toți acei nervi întinși la maximum, eterna bârfă iritantă de oraș de la marginile civilizației, condimentată cu sarea și piperul unor mirosuri grele de sudoare și cârnați oltenești serviți cu mare poftă de criza biliară.
Am timpul limitat cum îi stă bine unui tip în pas cu vremurile. Dar timpul meu e la cheremul doamnei de la pâine, al domnului de la ghișeu, al doamnei doctor care-și bea cafeaua cu caimac, al casierei care nu se lasă înmuiată de jalea mea și a odraslelor mele când o să-mi „taie nenea de la cablu, firul”. Mă las pe un picior, apoi pe altul. Tastez un sms la întâmplare pe smartphone să par indiferent și ocupat, dar din ureche îmi ajunge-n creier un glas iritant ca sunetul unui țânțar când tocmai te chinuiai să adormi: ”Sunteți la rand?” Ahh, nuu, cucoana! Fac terapie de grup!
Și chiar atunci apare „tupeistul de coadă”, în multe variante și culori:
– indiferent, vorbind la telefonul cumpărat la mâna a doua de pe internet;
– cu nasul la subraț de parcă și- ar jeli tot arborele genealogic;
– cu fața numai zâmbet, fluturând din mâini că doar e cunoștința doamnei care „ține” coada;
– evident și autosuficient cu un cot în coastele mele fragile, făcându-și loc ca viermele în cireașa de pe tort.
Și criza-i gata. Îmi simt stomacul expulzându-mi vorbe. Total inutile. Creez o solidaritate de formă. ”Colegii” mei încinși de așteptare fac un mic scandal de 3 minute peste care se pune praful mult prea repede. Sau de care se alege praful. „Tupeistul de coadă” nu mă aude și nu mă vede. Pentru el nu respir și nu fac umbră pământului. În funcție de „model” poate chiar să înceapă să țipe ca să-mi acopere protestul. Dar nu e de clintit. Ba chiar are talentul să mă facă să ma simt eu cel care face valuri într-un pahar cu apă.
Cum să te „bagi în față” rapid și usor?
Rețeta e simplă, ieftină, practică și de prost gust: tupeu, indiferență, vulgaritate și mult cinism. Se servesc calde sau reci. Scopul scuză mijloacele sau mojiciile.
Mai multe știri
În cazul mamei ucise cu sânge rece în plină stradă, poliția are sânge pe mâini
Crimă în Teleorman: o tânără a fost înjunghiată mortal de soț, sub ochii copilului de doar 3 ani
Târgul din Orbeasca – toamna care miroase a varză, pastramă și bucurie