Teleormănenii par să nu înțeleagă ce înseamnă să ”stea acasă”. Și astăzi, oamenii legii au sancționat 248 de persoane care au ieșit pe stradă deși nu aveau o urgență. Din păcate, cu toții am constatat că vârstnicii sunt primii care încalcă legea și ies pe străzi chiar și în afara programului stabilit 11:00-13:00.
254 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au verificat modul de respectare a preverilor din Ordonanțele militare emise de ministrul de interne, Marcel Vela. Cu acest prilej au fost verificate 2.415 persoane.
Din păcate, sunt încă destul de mulți teleormăneni care nu înțeleg că legea este lege și trebuie respectată.
”Pentru abaterile constatate au fost aplicate 248 de sancţiuni contravenţionale persoanelor fizice, valoarea sancțiunilor depășind 200.000 de lei”, se arată într-o informare a Centrului de Comunicare al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
Din păcate amenzile nu pare să-i sperie pe oameni, iar asta putem constata mergând preț de câteva minute prin centrul municipiilor sau orașelor din județ. De exemplu, astăzi la orele prânzului în centrul Alexandriei majoritatea băncilor erau ocupate de persoane vârstnice care citeau ziarul, fumau o țigară sau pur și simplu admirau priveliștea. Ceea ce n-au înțeles vârstnicii este faptul că cele două ore în care le este permis să iasă din casă nu sunt pentru promenadă, ci pentru cumpărături sau urgențe.
În tot acest timp tinerii stau în case, unii și-au închis afacerile, iar alții se uită cu groază în portofel și se gândesc ce vor da copiilor de mâncare săptămâna viitoare.
Majoritate batranilor sunt pe strazii ,umbla de nebuni fara nici un motiv anume …nu se gandesc ca fac rau pesoanelor apropiate lor ..copii,nepoti,rude…sunt absolut inconstienti de raul pe care il face . Eu de exemplu am 32 de ani si de 10 zile nu am mai scos copilul din casa …nici macar la scara. Noi incercam sa facem tot posibilul ca sa scapam de virusul asta nenorocit ..si ei paraca incearca sa il reproduca in masa …Probabil trebuie pus la fiecare batran cate un politai la usa ! Sau daca nu amenzile date persoanelor (copii..etc)cu care locuiesc. Poate doar asa se hotarasc sa nu mai iasa din casa !