Politicienii se mobilizează! Personalul medical aflat în prima linie trebuie protejat

Spitalul Județean de Urgență din Alexandria va avea două computere tomograf

”Personalul medical aflat în prima linie trebuie protejat”. Aceasta este ideea de la care au plecat doi dintre politicienii din județul Teleorman. Secretarul general al Guvernului, Cristi Barbu își donează salariul Spitalului Județean Teleorman, iar deputatul Ică Calotă vrea să cumpere dezinfectanți, măști, combinezoane, viziere și mănuși pentru personalul medical de la același spital.

Medicii trebuie protejați. În lipsa unui sprijin real din partea statului, politicienii încearcă să dea și ei o mână de ajutor. Primul care a luat decizia de a ajuta Spitalul Județean de Urgență din Alexandria a fost secretarul general al Guvernului, Cristi Barbu. După ce a ieșit din autoizolare, acesta a decis să doneze salariul.

De cealaltă parte, deputatul Ică Calotă se gândește la personalul medical aflat în prima linie și care riscă oricând să se îmbolnăvească. Acesta a decis să acționeze pe cont propriu și să achiziționeze dezinfectanți, măști, combinezoane, viziere și mănuși pe care să le ducă Spitalului Județean din Alexandria.

”Am decis să mă implic personal. A venit momentul ca fiecare să ajute cu tot ceea ce poate. Fac un apel pe această cale către toți oamenii de afaceri, toți politicienii să se implice pentru a putea scăpa teferi din această încercare. Orice ajutor e bine venit. Trebuie sprijiniți angajații ambulanței, ai spitalului, toți aceia care sunt în prima linie și riscă să se îmbolnăvească”, a declarat deputatul Ică Calotă.

Acesta crede că în maximum o săptămână toate produsele medicale promise vor ajunge la cei care au nevoie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *