Pe noi cine ne APĂRĂ?
O mamă de 25 de ani a fost ucisă cu sânge rece de bărbatul de care încerca să scape. A fost înjunghiată în plină stradă, sub ochii fiului ei de 3 ani, în comuna Beciu, județul Teleorman. Dar această crimă nu este doar despre un bărbat violent. Este despre un sistem care a știut, dar n-a făcut nimic.
Femeia avea un ordin de protecție emis împotriva agresorului încă din 22 septembrie. Poliția știa că este în pericol. Justiția știa. Comunitatea știa. Doar statul român n-a știut să o apere.
În două luni, victima și familia ei au sunat de cel puțin patru ori la 112, semnalând că bărbatul încalcă ordinul de protecție, o urmărește, o amenință, o agresează. De fiecare dată, polițiștii au „verificat” sesizările și au ajuns la aceeași concluzie: „aspectele nu se confirmă.”
Pe 26 septembrie, femeia a reclamat că soțul ei a răpit-o dintr-un parc, a dus-o cu forța în extravilanul municipiului Turnu Măgurele și a violat-o. Există un dosar penal pentru viol, lipsire de libertate, încălcarea ordinului de protecție și violență în familie. Și totuși, agresorul a fost lăsat liber.
Cum se poate ca o femeie care a fost răpită, violată și amenințată de soțul ei să nu beneficieze de protecție reală? Cum este posibil ca, după atâtea apeluri la 112, polițiștii să considere de fiecare dată că „aspectele nu se confirmă”?
De ce a fost sancționat contravențional tatăl victimei, cel care încerca disperat să avertizeze autoritățile?
Cine răspunde pentru moartea acestei tinere mame?
Cine răspunde pentru copilul de 3 ani care și-a văzut mama căzând în agonie, pe marginea drumului?
Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman a emis un comunicat rece, birocratic, în care își spală mâinile. Se ascund în spatele frazei: „polițiștii au desfășurat activitățile specifice conform cadrului legal în vigoare.” Dar ce valoare mai are cadrul legal, dacă nu salvează vieți?
Adevărul este crud: această femeie a murit din cauza nepăsării poliției.
Ordinul de protecție a fost o simplă hârtie. Legile au fost litere moarte. Iar viața ei a fost sacrificată pe altarul incompetenței.
Această crimă nu e doar o tragedie de familie — este un eșec instituțional rușinos, care cere răspundere.
Câte femei trebuie să mai moară pentru ca statul să reacționeze?
Câte sicrie trebuie să mai acopere nepăsarea poliției române?

