Consiliul Județean Teleorman face angajări. Pentru perioada următoare, șase posturi sunt scoase la concurs. Acestea se adresează atât celor cu experiență în domeniu, cât și debutanților.
Consiliul Județean Teleorman face angajări. Trei dintre posturi sunt de inspector
Trei dintre cele șase posturi scoase la concurs de Consiliul Județean Teleorman sunt de inspector.
Astfel, Consiliul Județean Teleorman organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor de inspector, clasa I, gradele profesionale debutant, asistent respectiv principal. Toate sunt la Compartimentul Registratură, Relații cu Publicul, Secretariat ATOP, din cadrul Direcției Juridice și Administrație Publică Locală.
Pentru înscrierea la examenul pentru ocuparea unuia dintre aceste posturi sunt necesare studii universitare absolvite cu diplomă de licență. Postul de inspector debutant nu necesită vechime anterioară.
Pentru postul de inspector asistent este necesară o vechime de un an în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției, iar pentru cel de inspector principal, vechimea necesară este de 5 ani.
Un post de referent, scos la concurs
Teleormănenii care vor să lucreze în administrația publică, dar nu au studii superioare, se pot înscrie la concursul de ocupare a funcției de referent, clasa III, grad profesional superior la Compartimentul Cancelarie, din cadrul Direcției Juridice și Administrație Publică Locală.
Pentru ocuparea acestui post nu este nevoie de studii universitare, însă candidații trebuie să aibă 9 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice.
Consiliul Județean Teleorman face angajări. Alte două posturi, de consilier juridic respectiv șef serviciu
Un alt post scos la concurs de Consiliul Județean Teleorman este cel de consilier juridic, clasa I, grad profesional debutant la Compartimentul Administrație Publică Locală, din cadrul Direcției Juridice și Administrație Publică Locală.
Cei care aspiră la acest post nu au nevoie de vechime anterioară, însă trebuie să aibă studii universitare în Drept.
Și, în sfârșit, ultimul post vacant este cel de șef serviciu, gradul II, la Serviciul Juridic, Contencios și Administrație Publică Locală, din cadrul Direcției Juridice și Administrație Publică Locală. Pentru acest post este nevoie de studii de masterat în domeniul administrației publice sau managementului și doi ani vechime.
Concursul se va organiza pe data de 29 mai 2017, începând cu ora 10:00, proba scrisă și pe data de 31 mai 2017, ora 15:00, interviul.
Detalii privind condițiile specifice și bibliografia de concurs sunt disponibile accesând site-ul Consiliului Județean Teleorman. Relații suplimentare se obțin la sediul Consiliului Județean Teleorman, situat în Alexandria, str. Dunării nr. 178, Biroul Resurse Umane și Monitorizare Funcții Publice – cam.115 și la telefon: 0247/311.201, interior 309.
Mai multe știri
Lecție cu gust dulce de copilărie, la Școala „Gala Galaction” din Didești
Emoţii, speranță și încredere pentru studenții teleormăneni
Cuvântul – temelia identității noastre. Ziua Limbilor Europene, sărbătorită la Școala Gimnazială Dobrotești