Instituțiile subordonate Primăriei Alexandria își restrâng activitatea sau își modifică programul pentru a evita aglomerația. Totul de teama coronavirus.
Un punct de lucru APA serv se închide
Astfel, punctul de încasare al S.C. APA SERV S.A. din sediul instituției Primăria Alexandria își va sista activitatea începând cu data de 13.03.2020, iar cetățenii își vor putea plăti facturile la următoarele puncte de încasare: Piața Centrală – Strada Libertății, Alexandria; Piața Peco – Strada Negru Vodă, Alexandria; sediul S.C. APA SERV S.A. – Strada Vedea, nr. 31.
Toate obiectivele de interes public ce sunt în administrarea Serviciului Public de Interes Local Administrația Domeniului Public vor fi închise, cu excepția terenurilor de tenis și fotbal, care se află în aer liber.
Direcția de Evidență a Persoanelor își prelungește programul
Direcția de Evidență a Persoanelor va continua să funcționeze în cadrul sediului din str. Ion Creangă, nr. 57, bl. G Modern. Programul de funcționare va fi prelungit, după cum urmează: Luni – Joi: 08:00-18:30 și Vineri – 08:00-16:00.
Toate taxele aferente serviciului de evidență se vor achita la ghișeul de la adresa mai sus-menționată, inclusiv taxa pentru eliberarea Cărții de Identitate. Informăm toti cetățenii, pe această cale că accesul în directia mai sus-menționată este asigurat permanent de către un polițist local care va completa chestionarul cu privire la COVID-19, în urma declarațiilor fiecărei persoane în parte.
De asemenea, polițistul local, va pune la dispoziția cetățenilor material dezinfectant pentru mâini. Accesul cetățenilor în cadrul direcției va fi de maxim 2 persoane. Polițistul local va avea în sarcină să nu intre mai mulți cetățeni decât, numărul maxim admis.
Starea civilă își prelungește programul
Compartimentul Starea Civilă din sediul Primăriei Municipiului Alexandria își va prelungi programul, astfel: Luni – Joi: 08:00-18:30; Vineri: 8:00-16:00. Accesul în cadrul Compartimentului Starea Civilă este asigurat de către un polițist local care va asigura permanența, va completa chestionarul cu privire la COVID-19 și va pune la dispoziția cetățenilor material dezinfectant pentru mâini. Accesul cetățenilor în cadrul direcției va fi de maxim 2 persoane. Polițistul local va avea în sarcină să nu intre mai mulți cetățeni decât numărul maxim admis.
Menționăm că oficierea căsătoriilor se vor efectua conform orarului stabilit cu participarea a cel mult 100 de persoane.
Programe modificate
Direcția de Asistență Socială Alexandria va amenaja un ghișeu în vederea transmiterii/preluării documentelor interne dar și externe. La intrarea în sediul direcției din str. Dunării, nr. 139, se va asigura prezența obligatorie a unui funcționar public, prin rotație, pentru a nu permite accesul în direcțe a cetățenilor.
Centrul de Informare pentru Cetățeni (taxe și impozite precum și registratură generală) își va modifica programul, după cum urmează: luni – vineri: 08:00- 18:30. Cetățenii, persoane fizice și juridice, își vor putea plăti taxele și impozitele la ghișeele special amenajate din strada Ion Creangă, nr. 139, parter și se interzice accesul la et. 2 din cadrul Primăriei municipiului Alexandria.
În Centrul de Informare pentru Cetățeni va fi prezent un polițist local ce va asigura permanența, va completa chestionarul cu privire la COVID-19 și va pune la dispoziția cetățenilor material dezinfectant pentru mâini. Accesul cetățenilor în cadrul Centrului de Informare pentru Cetățeni va fi în număr de aproximativ 5 persoane.
Persoanele fizice pot achita taxele și impozitele prin platforma ghiseul.ro, pe care o regăsiți pe pagina web https://www.ghiseul.ro/ghiseul/public.
Pe site-ul primăriei sunt puse la dispoziția cetățenilor, atât pentru persoane fizice cât și pentru persoane juridice, declarațiile pentru înregistrarea în evidențele fiscale a bunurilor imobile (clădiri + terenuri), la adresa web indicată mai sus.
Cetățenii care intră în cadrul Primăriei municipiului Alexandria vor trebui să informeze ofițerul de serviciu ce asigură permanența la punctul de acces în instituție asupra problemelor pe care dorește să le clarifice. Ofițerul de serviciu de la punctul de acces va informa telefonic funcționarul public, în funcție de petiția/solicitarea cetățeanului, pentru a se prezenta în vederea primirii/emiterii de documente.
Funcționarii publici solicitați de cetățeni vor discuta la birourile special amenajate din holul primăriei din str. Dunării, nr. 139.
Ofițerul de serviciu va asigura permanența, va completa chestionarul cu privire la COVID-19 și va pune la dispoziția cetățenilor material dezinfectant pentru mâini. Accesul cetățenilor în cadrul Primăriei Alexandria va fi în număr de aproximativ 5 persoane.
Toate compartimentele din cadrul instituției care au în fișa postului atribuții privind relațiile cu publicul vor desemna cate o persoană responsabilă care, la solicitarea ofițerului de serviciu de la punctul de acces, va primi și va elibera documente.
Salariații care nu au în atribuții program de lucru cu publicul dar sunt solicitați de diferiți cetățeni, întâlnirea funcționar public-cetățean, va avea loc la birourile special amenajate din sediul Primăriei Municipiului Alexandria ori, în afara instituției publice.
Primarul municipiului Alexandria va organiza sesiuni de audiență online în fiecare zi, începând de saptamana viitoare.

Mai multe știri
Diplomație economică în Teleorman: India își întinde punți de colaborare
NEAMUL MORT ÎN PICIOARE
„Curățenia de primăvară”: între responsabilitate civică și nevoia unui oraș mai curat