divorturi

Teleormănenii au învățat să iubească, să cedeze și să fie mult mai îngăduitori. Cel puțin cu partenerul de viață. Nici măcar lipsa banilor și neînțelegerile din cuplu nu-i mai împinge către ”gesturi necugetate”.

Deși tabloul demografic al județului poate părea sumbru având în vedere numărul tot mai scăzut de nașteri, observăm o îmbunătățire în ceea ce privește activitatea desfășurată de funcționarii de la starea civilă. În acest sens, statisticile ne oferă o imagine optimistă asupra vieții ”de familie”, cifrele ”mărturisind” o creștere considerabilă a numărului de căsătorii oficializate în cursul acestui an, în timp ce la capitolul divorțuri sesizăm o binevenită diminuare.

Au crescut numărul căsătoriilor

În anul 2016, în judetul Teleorman, s-au înregistrat 1758 căsătorii, mai multe cu 265 fața de anul 2015. După cum se știe, vara este ”sezonul nunților”. Astfel, cele mai multe căsătorii au avut loc în lunile august (321), septembrie (267) și iulie (250), iar cele mai puține au avut loc în lunile decembrie (55), ianuarie (56) și februarie (57).

Deși au crescut numărul căsătoriilor, tot suntem sub media pe țară. Creşterea  numărului de căsătorii cu 265 în anul 2016 faţă de anul 2015, a determinat  modificarea  ratei  de nupţialitaţe de la 3,8 la 4,5 casătorii la 1000 de locuitori, la nivel de judeţ, mai  mica faţă de rata la nivel de ţară care a fost de  5,9 căsătorii la 1000 locuitori.

Divorțurile rămân constante

Când vorbim despre principalele motive de divorț, românii înregistrează o ”tradiție” la capitolul violență și consum de alcool. De câțiva ani buni, una dintre cauzele obișnuite ale încheierii unui mariaj a devenit munca în străinătate a unuia dintre parteneri sau chiar a ambilor. Lipsa comunicării sau incompatibilitatea la nivel de educație sau stil de viață reprezintă alte elemente decisive în soarta unei căsnicii.

Așa se face că, în anul 2016, la nivelul județului nostru, numărul de divorţuri a  fost de 530, mai mare cu două decât în anul 2015. Cele mai multe divorțuri s-au înregistrat în lunile decembrie (64), mai (59) și august (58), iar cele mai puține în lunile ianuarie (28) și octombrie (30).

Din păcate, această rată destul de mare a divorțurilor ne situează peste media pe țară. Cele 530 de divorțuri înregistrate în 2016 au determinat  o rată de divorțialitate de 1,37 divorțuri la 1000 locuitori, mai mare cu 0,07 divorțuri la 1000 locuitori ca rată la nivel de ţară.

By TR News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *