Într-o țară în care profesorii au ajuns să fie campionii sacrificiilor bugetare, iar școala românească este reformată mai ales din pix, Ministerul Educației pare să fi găsit, în sfârșit, marea problemă a sistemului: profesorii nu jură suficient!
După creșterea normei didactice, diminuarea veniturilor, comasarea școlilor, dispariția unor posturi și o reformă făcută mai degrabă pe spinarea celor care încă mai țin școala în picioare, noul ministru al Educației, Sorin Costreie, vine cu o propunere de-a dreptul solemnă: un „Jurământ socratic” pentru profesori și educatori, după modelul jurământului depus de medici.
Așadar, înainte să intre în sala de clasă, viitorul dascăl ar putea fi pus să jure că va încuraja gândirea critică, va recunoaște când nu știe ceva, nu va pretinde că deține adevărul absolut și nu va transforma educația în îndoctrinare.
Frumos. Aproape emoționant. Aproape că îți vine să te ridici în picioare și să aplauzi. Numai că, între timp, profesorul care trebuie să încurajeze libertatea intelectuală se întreabă dacă mai are suficientă libertate financiară până la sfârșitul lunii.
Profesorului i s-a mărit norma, i s-au diminuat veniturile, i s-a cerut să accepte școli comasate, clase aglomerate și drumuri între unități de învățământ. Nu a primit un sprijin pe măsura responsabilităților, dar primește acum o nouă responsabilitate morală, împachetată într-un jurământ cu iz antic.
Poate că înainte să-i ceară profesorului să jure, cineva ar trebui să-i promită că meseria aceasta nu va mai fi tratată ca o cheltuială incomodă la buget.
Și, dacă tot vorbim despre jurăminte, avem și o propunere pentru viitorii dascăli: să jure pe DOOM 3! Nu de alta, dar, la ritmul în care limba română primește actualizări, modificări și noi forme acceptate, s-ar putea ca, până la finalul carierei, profesorul să aibă nevoie de un curs de reconversie profesională ca să mai înțeleagă limba în care predă.
Desigur, nu DOOM-ul este problema, ci felul în care ajungem uneori să confundăm evoluția firească a limbii cu abandonarea exigenței. Iar dacă tot ne preocupă atât de mult educația, poate ar fi bine să ne preocupe și faptul că elevii trebuie să învețe să scrie corect înainte de a li se explica faptul că aproape orice poate deveni acceptabil prin uz.
Revenind la jurământ, propunerea ministrului are, în sine, principii care nu pot fi contestate: respectul față de elev, onestitatea intelectuală, gândirea critică, evaluarea fără favoritisme și refuzul îndoctrinării. Sunt valori pe care orice profesor responsabil ar trebui să le respecte, cu sau fără ceremonie.
Dar există o întrebare pe care Ministerul Educației pare să o ocolească: cine depune jurământul față de profesori?
Cine promite că nu le va umili profesia? Cine garantează că nu vor fi transformați în variabile de ajustare bugetară? Cine se angajează să le ofere condiții decente de muncă, stabilitate și respect? Cine jură că reforma educației nu va însemna, de fiecare dată, mai multă muncă pentru mai puțini bani?
Poate ar trebui să existe și un jurământ ministerial. Unul în care decidenții să promită că nu vor mai cere performanță fără resurse, responsabilitate fără autoritate și sacrificii fără recunoaștere.
Până atunci, profesorii pot sta liniștiți: sistemul nu le-a rezolvat problemele, dar le pregătește o ceremonie.
