Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Roșiori de Vede, după ce ar fi pătruns fără drept în curtea unui alt localnic și l-ar fi agresat fizic. Incidentul a avut loc la sfârșitul săptămânii, în municipiul Roșiori de Vede.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roșiori de Vede au fost sesizați, la data de 27 septembrie, cu privire la incident și au deschis un dosar penal pentru violare de domiciliu și lovirea sau alte violențe.

Potrivit primelor cercetări, bărbatul ar fi pătruns fără drept în curtea persoanei vătămate, după care ar fi agresat-o fizic.

Ordin de protecție provizoriu

În urma intervenției polițiștilor, împotriva bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu.

Persoana vătămată nu și-ar fi exprimat acordul pentru montarea unui dispozitiv electronic de supraveghere.

Ancheta a continuat, iar după administrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea bărbatului.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede, urmând ca în cadrul anchetei să fie stabilite toate împrejurările în care s-a produs incidentul.

Bărbatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

By TR News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58