O scenă de o gravitate deosebită s-ar fi petrecut în municipiul Roșiori de Vede. O femeie ar fi fost agresată chiar de soțul său, în timp ce se afla în autoturismul familiei. Și mai grav este faptul că în mașină se aflau și cei doi copii ai cuplului, martori la episodul de violență.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman, incidentul a avut loc în seara zilei de 16 iulie, în jurul orei 23:00. Polițiștii din au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de violență în familie.
Din primele cercetări reiese că femeia ar fi fost lovită de soț în timp ce se afla în autoturismul personal, alături de acesta și de cei doi copii ai lor.
Deși victima a ales să nu solicite emiterea unui ordin de protecție provizoriu, polițiștii au continuat cercetările și au administrat probele necesare pentru stabilirea situației de fapt.
În urma probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.
Ancheta este coordonată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede, cercetările fiind în desfășurare pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care s-ar fi produs agresiunea.
