Polițiștii din Roșiori de Vede au prins un bărbat pe stradă cu un arsenal îngrijorător: cartușe, comprimate galbene suspecte, seringi, fiole și o pipă metalică.

Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Roșiori de Vede după ce, în urma unui control efectuat pe strada Mihail Kogălniceanu, asupra sa au fost descoperite mai multe obiecte și substanțe ce au ridicat semne de întrebare serioase.

Concret, bărbatul avea asupra sa elemente de muniție tip cartuș, mai multe comprimate cu substanță de culoare galbenă, dispozitive medicale tip seringă, fiole cu substanță lichidă transparentă, un recipient din plastic cu soluție de culoare maro și un dispozitiv metalic tip pipă.

Toate bunurile au fost indisponibilizate de polițiști în vederea continuării cercetărilor.

În urma administrării probatoriului, bărbatul a fost reținut. Dosarul penal a fost întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor, cercetările desfășurându-se sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.

Cercetările sunt în curs de desfășurare.

Conform prezumției de nevinovăție, persoana reținută este considerată nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

By TR News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58