S-au împlinit peste trei decenii de când România a strigat „Libertate!”.
Dar ce am făcut, de fapt, cu această libertate? Ce am construit? Ce am păstrat? Ce am uitat?
Poezia de mai jos nu judecă, dar trage un semnal brutal: când libertatea nu este dublată de responsabilitate, ea devine haos.
Când tăiem lanțurile comunismului doar pentru a fugi fiecare încotro vede, fără busolă morală și fără respect pentru valori, nu ne eliberăm – ne autodistrugem.
Aceasta este o radiografie în versuri a unei națiuni dezrădăcinate, care confundă drepturile cu mofturile, educația cu inconvenientul, și libertatea cu dezinteresul.
Nu e o poezie blândă. E o oglindă tăioasă.
Și dacă ne doare ce vedem în ea, poate n-am pierdut chiar totul.
Libertatea voastră ne-a costat viitorul
Prea multă libertate a născut monștri,
Priviți cum vă ignoră copiii voștri!
Priviți cum, în țara asta, moare
Încet, dar sigur, orice onoare!
V-ați zbătut să scăpați de cătușe,
Dar ați pus lanțuri pe minți nepătrunse.
Strigați că aveți doar drepturi în viață,
Dar nimeni de datorii nu mai învață.
Avem libertate să fim analfabeți,
Să ne vindem țara pe bani și pe zeci,
Să fugim de muncă, de școală, de carte,
Să ne batem joc de ai noștri părinți,
Să scuipăm pe steag și pe limba noastră,
Că sună mai cool englezismele-n casă.
Prea multă libertate și prea puțină școală,
Prea multe telefoane, prea puține catedrale,
Prea mulți idoli de carton și vedete murdare,
Prea puțin Dumnezeu și prea multe uitare.
O țară de hoți, de slugi și trădare,
Ne pleacă valorile peste hotare.
Strigam „libertate!” acum 30 de ani,
Acum fugim singuri, lăsăm tot în scrum.
Ni s-a dat viitorul, dar ce-am făcut cu el?
L-am vândut pe nimic. Și-am rămas fără țel.
Mai multe știri
Diplomație economică în Teleorman: India își întinde punți de colaborare
NEAMUL MORT ÎN PICIOARE
„Curățenia de primăvară”: între responsabilitate civică și nevoia unui oraș mai curat