Într-o țară în care politica seamănă tot mai mult cu o piesă absurdă de teatru jucată prost, Partidul Național Liberal își joacă ultimul act cu o insolență demnă de Cartea Recordurilor. Cu un scor de doar 13% în sondaje – și asta în zilele bune – PNL se agață de putere cu disperarea unui jucător care a pierdut totul la ruletă, dar mai trage de manșă, sperând într-un miracol.
Cătălin Predoiu, acest etern aspirant la tot ce înseamnă funcție guvernamentală, a prins gustul fotoliilor moi și al deciziilor grele luate în șoaptă. După ce Marcel Ciolacu a anunțat că-și dă demisia, moment care ar fi trebuit să fie și pentru PNL un semnal clar că se apropie momentul retragerii, Predoiu are obrazul suficient de gros încât să ceară, senin, continuitate la guvernare. Adică, într-o logică pur românească, un partid de buzunar, ignorat de popor și de relevanță discutabilă, vrea să rămână la butoane, să dea ordine, să împartă funcții și bani, ca și cum ar fi câștigat alegerile.
Este revoltător și indecent. E ca și cum un chiriaș ar vrea să-și declare proprietate apartamentul în care stă cu chirie, pe motiv că a schimbat un bec. PNL n-a câștigat nimic, n-a convins pe nimeni, n-a făcut decât să se lipească de PSD ca un timbru de un plic uitat în sertar. Guvernarea lor a fost despre supraviețuire politică, nu despre reforme, nu despre curaj, nu despre responsabilitate.
Iar acum, cu Ciolacu anunțând retragerea, se profilează o întrebare grea și usturătoare: de ce vrea PNL să rămână? Pentru ce merite? Pentru ce performanțe? Pentru ce aplauze? Sau poate pentru privilegiile care vin la pachet cu guvernarea: controlul resurselor, numiri politice, influență asupra contractelor publice și, evident, butoanele – acele butoane de care Predoiu și ai lui nu vor să se desprindă, nici cu clestele.
Dacă PNL ar mai avea un dram de onoare, ar înțelege că orice formă de continuitate la guvernare, în contextul actual, e o palmă peste fața electoratului. Dar onoarea nu e o monedă de schimb în politica românească. Acolo se tranzacționează altceva: funcții, tăceri convenabile, și complicități periculoase.
România nu mai are nevoie de un PNL agățat de putere ca o sugativă de birou. Are nevoie de lideri curajoși, de decizii sincere, de o resetare reală, nu de aceiași figuranți care schimbă doar ordinea pe lista de miniștri. Predoiu și camarila lui ar trebui să se uite în oglindă și să înțeleagă: v-a sunat ceasul. Coborâți de la butoane. E timpul.