Centrul de transfuzie sanguină din Alexandria se află în plin proces de reabilitare și modernizare. Clădirea a fost recompartimentată pentru a corespunde cerințelor de igienă practicate în sistemul sanitar. Valoarea totală a investiției se ridică la suma de 1,1 milioane de lei, iar termenul de finalizare a lucrărilor este finalul acestei luni.
Lucrările de reabilitare a Centrului de transfuzii au început în data de 17 mai.
Conform proiectului, s-a realizat şi o nouă repartizare a spaţiilor, astfel încât să se rezolve cele două fluxuri: pentru personalul medical şi pentru donator. În spaţiile reabilitate, pentru personalul medical şi personalul auxiliar al Centrului vor fi laboratoarele de imunoterapie şi B.T.S., spaţiile pentru depozitare şi procesare sânge, spălător, birouri, debarale, spaţiu pentru centrala termică precum şi holuri de acces şi grupuri sanitare.

Condiții normale atât pentru personal, cât și pentru donatori
”Pentru personalul donator au fost prevăzute o sală aşteptare cu acces direct din exterior, cabinet de consultare, sală de recoltare, camera personalului medical, grup sanitar şi hol pentru părăsirea centrului de recoltare, având acces direct în exterior.
Pentru personalul de deservire – medici şi asistente s-au prevăzut un vestiar, hol acces şi două spaţii pentru arhivă.
De asemenea, pentru o bună funcţionare a centrului în perioada rece, s-a prevăzut un spaţiu pentru centrala termică ce va funcţiona pe gaz metan şi va asigura agentul termic necesar. Lângă Centrala termică există un spaţiu destinat grupului electrogen”, se arată într-un comunicat transmis de Consiliul Județean Teleorman.
În prezent, Centrul de transfuzii îşi desfăşoară activitatea într-una dintre laturile construcţiei, complet reabilitată şi funcţională. Cea de a doua parte a construcţiei se află în stadiu avansat de realizare. După decopertarea pereţilor s-au realizat centurile şi buiandrugii din beton, tencuielile exterioare, structura acoperişului şi instalaţiile electrice, termice şi sanitare.

Mai multe știri
Prefectul de Teleorman, Benone Rababoc, demisionează înaintea moțiunii de cenzură
Diplomație economică în Teleorman: India își întinde punți de colaborare
NEAMUL MORT ÎN PICIOARE