O gură de aer pentru producătorii locali. Proiectul de lege privind lanțul scurt de aprovizionare cu alimente, a fost depus în Parlament. Potrivit senatorului social-democrat, Dănuț Cristescu, acest proiect prevede obligativitatea achiziționării produselor alimentare, din surse locale, de către instituțiile statului. 

”Am o veste foarte bună pentru producătorii locali, fermieri și deopotrivă consumatori. Proiectul de lege privind lanțul scurt de aprovizionare cu alimente, a fost depus în Parlament.

În linii mari, acesta prevede obligativitatea achiziționării a produselor alimentare, din surse locale, de către instituțiile statului în care se prepară ori servesc mâncăruri gătite/produse alimentare.

Astfel, unități precum spitale, unități de învățământ cu bloc alimentar, internate, cantine publice, unități militare, penitenciare etc. vor achiziționa alimente ori produse alimentare procesate, cu prioritate, din județul Teleorman, dacă își desfășoară activitatea pe raza județului Teleorman.

Doar dacă produsele alimentare nu se găsesc în județul Teleorman, acestea vor fi achiziționate din județele vecine ori din alte zone ale României, ținându-se cont de proximitate. Produsele alimentare pot fi importate din alte țări, în cazul procedurilor de licitație, doar dacă nu se regăsesc pe piața românească.

Banii românești, alocați instituțiilor publice, trebuie cheltuiți, cu prioritate, pe produse românești. Doar în acest fel ne putem dezvolta ca țară și susținând coerent economia locală și pe cei care produc în România”, spune senatorul PSD, Dănuț Cristescu pe pagina personală de Facebook.

În funcţie de sezonul de recoltare a legumelor/fructelor, de producţia din zona respectivă, se vor face achiziţii, la preţ de producător, de către toate unitățile de stat : unităţile militare, spitale, cantine sociale, unități de învățământ, penitenciare şi altele unități asimilate acestora ş.a., prin ordonatorii de credite, la acestea având acces şi alţi consumatori zonali, în funcţie de cantităţile disponibile.

By TR News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58