Șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului și s-a oprit cu mașina în câmp. În urma impactului, autoturismul a luat foc. Din fericire nimeni nu a fost rănit, șoferul reușind să iasă la timp din mașină.
Accident rutier pe raza localității Drăcșenei, urmat de un incendiu la autoturismul avariat. Pentru localizarea și lichidarea flăcărilor a intervenit un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Roșiorii de Vede, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă.
La sosirea pompierilor, focul se manifesta generalizat la întregul autoturism, însă cei trei pasageri erau în siguranță, în afara mașinii. Focul a fost stins după aproximativ o oră, în limitele găsite. Valoarea pagubelor a fost estimată la suma de 3500 lei.
Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit produs la instalația electrică deteriorată în urma accidentului.
Cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări.
Mai multe știri
Târgul din Smârdioasa – viața care începe odată cu zorii
Polițiștii le-au vorbit elevilor din Drăcșenei despre bullying, siguranță și respect
Se deschide circuit de karting în Alexandria