16 aprilie 2026

TR News

Stiri din Teleorman

Profesorii au protestat în fața Prefecturii Teleorman

Profesorii au ieșit în stradă. Aceștia au protestat în fața Prefecturii Teleorman, nemulțumiți de faptul că salariile vor fi înghețate anul viitor. Angajații din învățământ amenință cu greva generală. În toate unitățile de învățământ, cadrele didactice au fost în grevă japoneză, aceștia purtând banderole pe mână.

Profesorii din sindicatul „Spiru Haret” Teleorman au pichetat Prefectura Teleorman. În unitățile de învățământ a fost declanșată greva japoneză.

Aşa cum prevede proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind măsurile fiscal-bugetare, salariile profesorilor s-ar putea să nu crească în 2022, şi să rămână la nivelul lunii decembrie 2021, dacă ordonanţa va fi adoptată în această formă.

Sindicatele, care reprezintă peste 300.000 de salariaţi din învăţământ, afirmă că „actualul Guvern continuă politica, „împământenită” în ultimii ani, de a desconsidera salariaţii din învăţământ” şi se arată nemulţumiţi de promisiunile guvernanţilorşi de faptul că pentru alte categorii socio-profesionale s-au găsit resurse pentru majorarea salariilor.

„Nu este pentru prima dată când, după declaraţii publice referitoare la cât de important este sistemul educaţional pentru clasa politică şi după promisiuni referitoare la majorarea salariilor angajaţilor din acest vitregit sistem, să se ia măsuri contrare. Deşi în ultima săptămână reprezentanţii Guvernului afirmau că salariaţii din învăţământ vor beneficia de majorarea salariului de bază în anul 2022, proiectul de ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, postat în cursul nopţii pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, relevă contrariul: îngheţarea salariilor personalului din învăţământşi prorogarea, pentru a 11-a oara, a alocării procentului de 6% din PIB, pentru finanţareaînvăţământului – toate acestea, în condiţiile în care, pentru unele categorii socio-profesionale, Guvernul a găsit resurse pentru acordarea de majorări salariale”, precizează sindicaliștii de la. SPIRU HARET.

Sindicatele din învăţământ precizează că personalul didactic nu a mai beneficiat de nicio majorare salarială din luna ianuarie 2020, iar salariaţi din categoria personalului nedidactic din învăţământ beneficiază de salariul minim brut pe ţară garantat în plată, deşi pe perioada pandemiei au desfăşuratşi alte tipuri de activităţi. Totodată, sindicaţiştii sunt nemulţumiţişi că „personalul din învăţământ este singura categorie de bugetari care nu beneficiază de sporuri pentru condiţii de muncă”.

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58