Tinerii teleormăneni sunt foarte selectivi când vine vorba de alegerea unui loc de muncă. Ei își doresc un post care să presupună muncă de birou și cât mai bine plătit. Cel puțin, astfel de joburi au căutat astăzi, la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți.
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți și nu numai s-a desfășurat, astăzi, în Alexandria, Roșiorii de Vede și Turnu Măgurele.
36 de agenți economici au venit la eveniment cu oferte de angajare, cele mai multe dintre ele fiind pentru persoanele cu studii medii.
Tinerii vor salarii cât mai mari
830 de teleormăneni, absolvenți și nu numai, au studiat ofertele angajatorilor și au stat de vorbă cu aceștia. Tinerii, însă, sperau să găsească alte locuri de muncă, mai bine plătite și care să nu implice prea mare efort.
”Caut ceva în administrația publică sau în domeniul medicinei. Am 24 de ani și postul ideal în viziunea mea este cel în care să fac muncă de birou sau să fiu posesorul propriei afaceri”, spune Raluca Ciobanu, proaspătă absolventă de Administrație publică.
”Salariul este esența principală. Este important să-ți găsești un loc de muncă, dar salariul este de baza”, este de părere un alt participant la bursă.
Sunt și teleormăneni care vor doar să muncească
La Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți din Alexandria au fost și tineri al căror scop principal a fost acela de a-și găsi un loc de muncă, fără a avea prea multe pretenții.

Este și cazul lui Silviu Hoțu. ”Important este să mă angajez. Acum sunt în șomaj și nu vreau să stau 6 luni acasă degeaba. Am 19 ani și am absolvit recent Liceul Tehnologic Nicolae Bălcescu, specializarea tehnician mecanic întreținere și reparații. Nu am un post ideal, important este să mă angajeze cineva. Nici salariul nu conteaza, vreau doar să îmi găsesc un loc de muncă.
7 teleormăneni și-au găsit imediat un loc de muncă
Din cei peste 800 de participanți la bursa de astăzi, doar 7 au fost angajați pe loc. Alte 123 de personae au fost selectate în vederea încadrării. Doi din teleormănenii care de astăzi au un loc de muncă au fost angajați ca ospatari, doi dintre ei au primit joburi ca manipulanți mărfuri, și câte unul, încadrați ca geograf respectiv operator la mașini-unelte cu comandă numerică.
Șanse mai mari și pentru cei care nu s-au angajat
Teleormănenii care nu și-au găsit astăzi un loc de muncă au, totuși, șanse sporite de angajare. Și asta pentru că Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Teleorman îi va înscrie automat la unul din cursurile de formare profesională pe care le desfășoară.
”Cei care nu au reușit să-și găsească un loc de muncă astăzi vor avea șanse mai mari în viitor, pentru că îi vom înscrie și la unul din cele 40 de cursuri de calificare pentru care Centrul regional din Turnu Măgurele este acreditat”, a spus directorul AJOFM, Nelu Ionel Oprea.
Rezultatele finale ale Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi vor fi publicate în data luni, 24 noiembrie.
