22 septembrie 2025

TR News

Stiri din Teleorman

13 percheziții la domiciliile ”comercianților” de articole pirotehnice

Aproximativ 800 de kilograme de articole pirotehnice, petarde și artificii, au fost ridicate de polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase. Aceștia au efectuat nu mai puțin de 13 percheziții domiciliare, iar două persoane suspecte au fost prinse în flagrant.

În ultima perioadă, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat activități specifice, pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilicite, la regimul materialelor explozive. Astfel, în conformitate cu prevederile Planului național de acțiune “FOC DE ARTIFICII”, sub directa supraveghere a procurorilor de caz din cadrul Parchetelor de pe lângă Judecătoriile Alexandria, Roșiorii de Vede, Videle și Zimnicea, polițiștii specializați au desfășurat cercetări în 16 dosare penale, efectuând 13 percheziții domiciliare, iar în alte două cazuri persoanele suspecte au fost prinse în flagrant.

Pe întreaga perioadă a acțiunii, polițiștii au retras de pe piața neagră și indisponibilizat cantitatea de 792 kg articole pirotehnice, persoanele în cauză fiind cercetate pentru încălcarea prevederilor Legii privind regimul materiilor explozive.

Trebuie spus faptul că orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la trei luni l a un an. Singurele articole permise de lege pentru comercializare sunt clasicele artificii de agăţat în pom sau de ţinut în mână. Din experienţa anterioară s-a dovedit că există cetăţeni care, contrar prevederilor legale, încearcă să achiziţioneze articole pirotehnice din categoriile celor interzise a fi folosite de către publicul larg, pentru a le utiliza în această perioadă.

Articolele pirotehnice sunt introduse în ţară din ţările vecine Bulgaria, Ungaria, Polonia etc. sau chiar mai îndepărtate Spania şi Italia, acolo unde legislaţia este mai permisivă.

Polițiștii teleormăneni atrag atenția asupra faptului că utilizarea obiectelor artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice (petarde, pocnitori, obiecte zburătoare luminoase) din clase şi categorii diverse pun în pericol real viaţa persoanelor care le utilizează.