accident

Un elev a fost călcat pe trecerea de pietoni! Șoferul a fugit de la locul accidentului

Un minor în vârstă de 14 ani a ajuns la spital după ce a fost lovit de un autoturism chiar pe trecerea de pietoni. Șoferul, o femei în vârstă de 29 de ani, a fugit de la locul accidentului. Șoferița a fost prinsă abia peste 50 de kilometri.

Accidentat pe trecerea de pieton

Nici trecerile de pietoni nu mai sunt sigure! Un elev în vârstă de 14 ani fost accidentat chiar pe trecerea de pietoni! Nefericitul accident s-a produs în municipiul Alexandria. După ce l-a trântit de asfalt, șoferul n-a oprit și și-a continuat drumul spre casă.

Șoferul a fugit de la locul accidentului

”O femeie în vârstă de 29 ani din comuna Lița, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism pe strada Avocat Colfescu din Alexandria, din direcția străzii Carpați către Negru Vodă, la efectuarea virajului la dreapta pe strada Dunării, pe culoarea verde a semaforului electric, nu a acordat prioritate de trecere unui pieton care se afla în traversarea regulamentară a străzii, prin loc marcat și semnalizat corespunzător.

După producerea accidentului, conducătoarea auto a părăsit locul faptei fără încuviințarea organelor de poliție, aceasta fiind oprită în trafic pe raza mun. Turnu Măgurele”, se arată într-o informare de presă a Poliției Teleorman.

Elevul a ajuns la spital

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a pietonului, o minoră în vârstă de 14 ani din Alexandria care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind  0,00mg/l alcool pur în aerul expirat.

Dosar penal pe numele șoferului

Pe numele șoferiței a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă si părăsirea locului accidentului” , urmând a se propune soluție prin Parchet.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *