hidrocentrala de la Islaz Violeta Radut

Se construiește hidrocentrala de la Islaz! Autoritățile discută din nou proiectul

Hidrocentrala de la Islaz a revenit în atenția autorităților. Reprezentanți ai Ministerului Apelor și Pădurilor, ai Hidroelectrica și ai Ministerului Agriculturii s-au întâlnit în Teleorman pentru a discuta detaliile construcției hidrocentralei. Investiția are o importanță majoră nu doar în furnizarea de energie electrică, ci și în protejarea localităților riverane Oltului împotriva inundațiilor.

Hidrocentrala de la Islaz, veriga lipsă în alimentarea cu energie

Centrala de la Islaz este, conform directorului Hidroelectrica, Bogdan Badea, veriga lipsă din sistemul de alimentare cu energie din amenajarea Oltului inferior. Construcția hidrocentralei din Teleorman nu este, însă, importantă doar datorită funcției sale energetice. Conform proiectului, malurile râului Olt, pe trei porțiuni din preajma localității Islaz vor fi îndiguite.

Localitățile riverane Oltului vor fi protejate de inundații

Astfel, întreaga lucrare va proteja toate localitățile riverane Oltului împotriva inundațiilor, conform specialiștilor Administrației Naționale Apele Române. În acest proiect sunt implicate autoritățile locale și județene din Teleorman, Ministerul Apelor și Pădurilor, Ministerul Agriculturii și Hidroelectrica. Fiecare factor decizional a fost prezent, prin reprezentanții săi, la Islaz, pentru a stabili cu exactitate rolul fiecăruia în realizarea lucrărilor. Suma aprobată pentru construcția hidrocentralei se ridică, în acest moment, la aproximativ 1,4 miliarde de lei.

Autoritățile din Teleorman sprijină proiectul

Proiectul de construcție a hidrocentralei de la Islaz este unul mai vechi, abandonat, între timp de autorități. Acum, proiectul a revenit în atenția factorilor de decizie, mai ales în contextul inundațiilor din ultimele luni. Astfel, reprezentanți ai Ministerului Apelor și pădurilor și al Agriculturii dar și conducerea Hidroelectrica s-au întâlnit la Islaz pentru a pune la punct ultimele detalii legate de demararea proiectului. Întâlnirea s-a făcut la cererea prefectului județului Teleorman, iar la discuții a participat și deputatul teleormănean Violeta Răduț.

”Am participat la întâlnirea din comuna Islaz pentru că sprijin proiectul de construcție a hidrocentralei din Teleorman. Este o investiție care va ajuta județul din mai multe puncte de vedere”, a declarat deputatul Violeta Răduț.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *