19 aprilie 2024

TR News

Stiri din Teleorman

Infarctul ne omoară de tineri

O boală care de obicei făcea victime printre vârstnici curmă din ce în ce mai des viețile persoanelor cu vârste între 30 și 45 de ani. În ultima vreme cu toții am auzit despre cel puțin un caz de deces cauzat de infarct. Și de cele mai multe ori am fost îngroziți de vârsta destul de fragedă a persoanei decedate.

Rămânem uimiți și ne întrebăm înstantaneu „de ce?”

Din păcate am început să tratăm aceste cazuri cu o oarecare lejeritate. Punem totul pe seama stresului și a „E-urilor” de parcă ar fi ceva normal să mori de tânăr în zilele noastre.

Îi spunem mortului un „Dumnezeu să-l ierte” și ne vedem liniștiți de treburile noastre. Infarctul însă nu iartă pe nimeni. Au fost înregistrate și cazuri în care persoanele afectate de această boală coronariană aveau vârste de 19 sau 20 de ani.

Ca o descriere pe înțelesul tuturor, infarctul se produce atunci când fluxul de sânge care trece prin vasele coronariene către inimă este blocat. În concluzie, dacă aceste vase sunt îngustate sau blocate, inima nu mai poate fi irigată corespunzător.

Înțelegem așadar unde se localizează problema. Însă lucrul cel mai important este de ce apare aceasta problemă. Medicii ne semnalează o serie de factori de risc pe care cei mai mulți dintre noi îi numim „viață normală”.

Fumatul, principala cauză

Astfel, fumatul, atât de normal pentru o mare parte din populație este cel mai mare dușman al vaselor de sânge, cât și a organelor vecine acesteia, cum ar fi de exemplu ficatul cu rol în eliberarea organismului de toxine sau plămânii. Din păcate, fumătorii au cele mai mici șanse de supraviețuire după ce au suferit un infarct. Un bărbat care fumează riscă această afecțiune până la de 10 ori mai mult, în timp ce la femei riscul înregistrat este de 4,5 ori mai mare decât în cazul persoanelor nefumătoare.

Alimentația nesănătoasă

Fumatului i se alătură alimentația nesănătoasă. Ne referim aici în primul rând la consumul exagerat de dulciuri și de grăsimi. Stilul de viață preponderent sedentar complică și mai mult situația. Problemele cardiace pe care le moștenim nu pot fi controlate destul de eficient, însă când vine vorba despre anumiți factori de risc pe care îi putem îndepărta din viața de zi cu zi, alegerile ne aparțin.

Stresul contribuie din plin

Stresul, supranumit „boala secolului”este de asemenea un frecvent declanșator al infarctul miocardic. Ne agităm, ne supărăm, nu ne odihnim suficient și de aici hipertensiunea arterială.

Extrem de important este și modul în care detectăm din timp semnele unui infarct. Din nefericire se întâmplă să confundăm simptomele cu cele ale unui atac de panică. Există cazuri în care s-au pus diagnostice greșite chiar de către medici.

Un atac de panică se manifestă prin dificultăți de respirație, senzație de presiune sau amorțeală în zona brațelor, dureri în zona cefei și palpitații. De cealaltă parte, infarctul poate debuta cu o durere ascuțită și accentuată în zona pieptului care se poate prelungi și către brațe. O astfel de durere violentă nu trebuie neglijată dacă persistă mai mult de 10 minute fiind recomandată deplasarea de urgență la medic.

Rețeta cea mai simplă și la îndemâna tuturor

O alimentație sănătoasă, renunțarea la țigări, mișcare cât mai multă, odihnă și liniște. Să nu uităm nici de banala aspirină. După vârsta de 40 de ani aceasta poate avea grijă de inima noastră dacă o administrăm zilnic.