Legea pensiilor violeta radut maini de batran

Inechitățile din Legea pensiilor au fost eliminate! Legea a fost promulgată

Inechitățile din Legea privind sistemul unitar de pensii publice au fost eliminate. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea aliniatului 3 al articolului 169 indice 1 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost promulgată.

Inițiativa îi aparține deputatului de Teleorman Violeta Răduț

Legea pensiilor, violea radut”În primăvara acestui an, în cadrul unei întâlniri cu un grup de pensionari, aceștia imi sesizau unele inechități la legea pensiilor. Deși Legea pensiilor a fost mult timp in discuții, aceasta a fost și este o prioritate pentru mine. Prin promulgarea legii privind modificarea si completarea Legii nr. 263/2010 a sistemului unitar de pensii publice, au fost eliminate inechitățile și dezechilibrele create de-a lungul timpului prin diverse articole legislative care s-au suprapus și se pare că nu au fost cele mai eficiente. Acum, cu mândrie și bucurie, i-am anunțat că a fost promulgată legea care le dă posibilitatea să se bucure de pensia pe care și-au dorit-o și care li se cuvine pentru anii pe care i-au dedicat muncii. Legea se adresează unui număr de aproximativ 100.000 de persoane la nivel național și 1.125 de persoane la nivelul județului Teleorman, care au desfășurat activitatea în grupele I și II de muncă, persoane care merită cu prisosință să aibă parte de un venit mai mare la pensie, ca răsplată pentru munca depusă în condiții atât de grele. Mi se pare corect, normal și moral ca cei care și-au dedicat viața muncii să se poată bucura acum de pensii mai mari”, explică deputatul Violeta Răduț.

Legea reduce inechitățile din sistemul de pensii

Actuala formă a Legii prevede reglementări necesare pentru eliminarea disparităților, neconcordanțelor și inechităților apărute în aplicarea prevederilor legale. Astfel, după articolul 169 indice 1 se introduce un nou articol, articolul 169 indice 2, cu următorul cuprins:

“Pensionarii sistemului public de pensii cărora li s-au aplicat prevederile art. 169 indice 1, beneficiază de recalcularea pensiei cu utilizarea, la determinarea punctajului mediu anual, a stagiilor complete de cotizare avute în vedere, potrivit legii sau a unor hotărâri judecătorești, la stabilirea/recalcularea pensiei aflată în plată sau, după caz, cuvenită la data de 31 decembrie 2015. (2) În situaţia în care, în urma aplicării prevederilor alin. (1), rezultă un punctaj mediu anual mai mic decât punctajul mediu anual aflat în plată, se menţine punctajul mediu anual şi cuantumul aferent aflat în plată sau cuvenit la data recalculării. (3) Recalcularea prevăzută la alin. (1) se efectuează din oficiu, în termen de 12 luni, calculat de la data de 1 octombrie 2018. (4) Drepturile de pensie recalculate potrivit alin. (1) se cuvin de la data de 1 octombrie 2018”.

Se reduce și stagiul de cotizare

Noua variantă a Legii pensiilor reduce și stagiul complet de cotizare pentru mai multe categorii.

”art.56 alin.(1) lit.c) – pentru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani în activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale (aviaţia civilă, siderurgie, subteran, risc radiologic, unităţi de transport maritim şi fluvial, foraj sonde de ţiţei şi gaze, etc), reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani şi raportarea pentru calculul pensiei la un stagiu de cotizare de 25 de ani; reducerea stagiului complet de cotizare de la 30 la 25 de ani pentru personalul artistic care a realizat cel putin 20 de ani în locurile de muncă respective”.

De reducerea stagiului de cotizare la 25 de ani, beneficiază şi persoanele înscrise la pensie după anul 2011.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *