Groapa de gunoi s-a mutat în Pădurea Vedea

Suntem nesimţiţi, ştim asta, o simţim la fiecare pas, dar a început să ne placă. Fără să ne dăm seama, nesimţirea a pus stăpânire pe România şi automat, când vine vorba de copiat obiceiuri rele, şi pe noi, pe teleormăneni.

Ne lovim zilnic de această realitate crudă, iar când suntem noi sau familia noastră puși în faţa unei astfel de situaţii ştim să criticăm şi să arătăm cu degetul spre alţii care “n-au cei şapte ani de acasă”.

Întreaga noastră atitudine socială se caracterizează prin comoditate, acceptare tacită sau conformare la „tipar”! Puterea exemplului își spune cuvântul în fiecare manifestare a vieții de zi cu zi. Ne simțim îndreptățiți și datori să fim primii care aruncă piatra în obrazul celor care comit acte reprobabile, dar ne ghidăm mai mereu după principiul „lasă că merge și așa” atunci când vine vorba despre propriile acțiuni.

Și dacă prin centrul reședinței județului mormanele de gunoi sunt cât de cât „normale”, atunci când vorbim despre zonele mărginaşe ale oraşului lucrurile sunt într-adevăr înfiorătoare. Dacă în mod normal o pădure, aşa cum este şi cazul Pădurii Vedea, ar trebui folosită pentru recreere, plimbări prin aerul curat generat de copaci, iată că, mai nou, aceasta este confundată cu groapa de gunoi. Vorbim de pădurea din Peco, din spatele ANL-urilor. Sute de kilograme de deşeuri aşteaptă adierea vântului pentru a se împrăştia peste tot prin pădure. Mormane cu hârtii, pet-uri, haine rupte şi cutii de conserve aşteaptă trecerea anilor pentru a începe procesul de dispariţie naturală, care, în unele cazuri poate să dureze zeci şi chiar sute de ani.

Deși aflate în imediata apropiere a unor locuințe, într-o zonă mărginașă, dar cu toate astea destul de tranzitată, gunoaiele nu par a stârni interesul sau reacția nimănui. Copii cu vârste fragede aleargă în jurul lor cât e ziua de lungă fără ca părinții acestora să se teamă de posibilele boli pe care micuții le-ar putea contacta. Singurii „sanitari” ai focarelor de infecție rămân câinii comunitari și corbii care răscolesc mizeria umană.

În tot acest timp comisarii Gărzii de Mediu Teleorman “dorm în post”.

Rămâne totuşi o concluzie grea, în România zilelor noastre să ai bun simţ e perimat şi nejustificat. Nu e de bonton şi nici de bun augur. Într-o tranziţie pe care românii au făcut-o aşa cum au putut mai bine, adică prost, regula numărul unu a fost, de fapt, şi singura: fii descurcăreţ şi nu te împiedica de chestiuni marginale precum bunul simţ, onoarea, educaţia.