Controale în trenurile teleormănene! 110 călători circulau fraudulos FOTO

Peste 100 de călători fără bilet au fost prinşi de poliţişti în cadrul unei razii efectuată pe magistralele de cale ferată din judeţul Teleorman.

Prinși fără bilet

Mulţi călători prinşi fără bilet. 110 călători mergeau cu ”nașul”. Polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Transporturi Teleorman, împreună cu jandarmi din cadrul I.J.J. Teleorman  au organizat și executat o acțiune în data de 30.03.2018, pe trenurile care circulă pe raza de competență și au acționat împreună cu specialiști din cadrul Sucursalei Feroviară de transport Feroviar de călători Craiova.

110 călători frauduloși

Cu acest prilej au fost verificate două trenuri. În cele două garnituri, oamenii legii au constatat 4 infracțiuni și au fost depistați 110 călători frauduloși. Valoarea taxelor încasate este de 898 lei. Totodată, au fost aplicate 3 infracțiuni la Legea 61/1991 în valoare totală de 600 lei.

Raziile vor continua

Obiectivele acțiunii au vizat creșterea autorității poliției, combaterea călătoriei frauduloase și a comerțului ilicit, precum și asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică atât pe trenurile de călători cât și în stațiile de cale ferată.

Astfel de razii vor mai avea loc și în zilele următoare.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *