42 de unități de învățământ din Teleorman nu au autorizație ISU

La mai bine de trei săptămâni de la începerea noului an școlar, 42 de unități de învățământ din Teleorman nu au, nici acum, autorizații ISU de securitate la incendiu, deși legea în vigoare impune obținerea acestor autorizații.

Sute de amenzi și avertismente

15 dintre aceste unități școlare se află chiar în reședința județului, Alexandria. Din acest motiv, ISU Teleorman a aplicat, pe tot parcursul anului 2018, sute de avertismente și amenzi contravenționale în cuantum de 8.000 lei.

42 de unități de învățământ din Teleorman nu au autorizație ISU

42 de unități de învățământ din Teleorman nu au obținut nici până în acest moment autorizațiile de securitate de incendiu. Este vorba atât despre grădinițe, școli generale, și licee, cât și despre filiale ale unor instituții de învățământ universitar. Multe din aceste unități de învățământ își desfășoară activitatea în Alexandria, dar sunt instituții și din municipiul Roșiorii de Vede și din mediul rural, potrivit adjunctului Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Teleorman, Valentin Manea.

Controale, dar degeaba

Pompierii militari teleormăneni au efectuat, pe parcursul acestui an, mai multe verificări în ceea ce privește respectarea prevederilor privind apărarea împotriva incendiilor la construcțiile destinate procesului de învățământ. Aceștia au desfășurat 75 controale de prevenire la unități de învățământ, constatând peste 540 de deficiențe privind apărarea împotriva incendiilor.




One thought on “42 de unități de învățământ din Teleorman nu au autorizație ISU

  1. florin

    Stie cineva, exista un istoric al fenomenului, de cati ani se perpetueaza respectiva situatie? La fiecare inceput de an – arhivele publicatiilor din TR sunt martore -, astfel de materiale sunt nelipsite, prezente! Doar organele care sunt datoare sa aplice legea nu sunt prezente!!!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *